Membrii / Alina Moldovan

Galerie foto
   
yahoo MessengerBlog personal
 

           Salutare! Numele meu este Alina Oriana MOLDOVAN. Prietenii îmi spun Aly. Mă bucur că ai intrat pe site-ul “CLUBUL VETELOR” şi sper că îţi va face plăcere să mă cunoşti pe mine şi pe colegii mei. M-am născut în iarna anului 1997 pe 14 decembrie într-o zi parcă smulsă din poveşti, în care ningea cu fulgi mari şi pufoşi.
           Sunt o “săgetătoare” ambiţioasă,  veselă , optimistă şi uneori capricioasa. Pentru că sunt o fetiţă prietenoasa şi spontană îmi este foarte uşor să îmi fac prieteni. Sunt cea mai nouă membră a CLUBULUI VEDETELOR, dar m-am integrat foarte uşor în grup astfel încât mă simt lângă colegii mei ca şi când ne-am cunoaşte de o viaţă.Domnul profesor Alexandru Filip si Evelyn – coregrafa noastră au reuşit să mă cucerească din prima clipa. Îi mulţumesc lui Săndel -cum ii spunem noi-  că mi-a acordat şansa să cânt şi să dansez alături de cei mai buni şi talentaţi copii pe care i-am cunoscut până acum. Visez în fiecare noapte momentul când voi avea prima mea piesa, pe care să o cânt, pe o scenă in faţa unui public numeros.
           Iubesc sportul, am început să joc tenis şi să particip la cursurile de înot de la Bazinul Olimpic din Cluj înca de la vârsta de 4 ani. Tenisul nu m-a încântat în mod deosebit , aşa ca m-am dedicat înotului. Asta până cand... am descoperit dansul sportiv. Aveam 8 ani şi ceva, aproape nouă, când printr-o întâmplare, fericită, am ajuns să dansez împreună cu alţi dansatori profesionişti de excepţie. Antrenorul    i-a spus mamei  mele, după primele ore, că am dansul in sânge şi că dacă voi munci mult, voi avea rezultate bune în scurt timp. Aşa a şi fost... după un an ,împreună cu partenerul meu, am promovat din clasa “Hobby” in clasa “E”.
           Sunt elevă în clasa a IV-a la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescuşi îmi place matematica, istoria şi religia, dar pe locul 1 rămâne tot muzica şi dansul. Am învăţat că nu poţi avea succes decât dacă munceşti şi te sacrifici. Din acest motiv  îmi petrec cel puţin două              ore pe zi , uneori chiar 6 ore, la antrenamente şi repetiţii.
Nu prea mai am timp de joacă cu prietenii sau de stat pe “net”.  Nu mă plâng, îmi place la nebunie ceea ce fac şi le mulţumesc părinţilor mei pentru că mă sprijină în tot ceea ce fac.
         Oricum, să nu credeţi că muncim încontinuu fără încentare. Ne mai şi distrăm că doar suntem copii, nu-i asa? Sunt fericită că am aceasta şansă , să fac ceea ce îmi place. Aşa plină de energie cum sunt aş face repetiţii şi noaptea dacă s-ar putea J. Însa vecinii mai trebuie să şi doarmă, iar eu trebuie să merg la şcoală dimineţa si dacă se poate sa obţin şi calificative maxime.
         Am uitat să vă spun că printre preferatele mele se numară şi sporturile de iarnă. Că doar m-am născut in decembrie. Îmi place să schiez şi să patinez in egala masură. Problema mare este însă timpul.J
          Aş mai putea să vă spun multe lucruri despre mine dar nu vreau să devin plictisitoare.
Dacă vrei să ne cunoaştem mai bine, îmi poţi scrie pe adresa alina_oriana14@yahoo.com.
Pupici mulţi şi dulci.

World Records Academy


World Records Academy


Stiri si Noutati


Data: 09-12-2009
 Ultimele Noutati

Au aparut doua noi albume de colinde cu copiii de la Clubul Vedetelor, alaturi de revista MAMI si revista LILLIPUT. O parte dintre ele sunt intr-o forma noua si cateva noutati. Ca noutate este colinda "Aseara pe-nserate" interpretata, ca la noi la Cluj, de catre parintii acestor minunate vedete.


Din 30 noiembrie 2009 si pana de anul nou, copiii de la Clubul Vedetelor vor sustine concerte de Colinde si Cantece de iarna la televiziuni, posturi de radio si in spectacole de inalta tinuta.


In data de 12 decembrie 2009 , copiii de la Clubul Vedetelor vor filma 12 colinde pentru sarbatorile de iarna. Aceste filmari vor fi difuzate pe postul ETNO T.V. pe intreaga perioada de iarna.


In perioada 14 decembrie-21 decembrie 2009 , copiii de la Clubul Vedetelor vor participa la un frumos turneu de colinde in Franta la Paris si in Germania la Nurnberg. Concertul va avea loc la Ambasada Romaniei de la Paris. La Nurnberg unul dintre concerte va avea loc in piata centrala a orasului, la invitatia primariei orasului Nurnberg.

Detalii »


Afiseaza toate noutatile »